Cadavrul unui bărbat, găsit într-un râu de lângă Vaslui de către doi copii care se jucau

Cadavrul unui bărbat, găsit într-un râu de lângă Vaslui de către doi copii care se jucau
Publicat: 22/04/2014, 14:27
Actualizat: 03/02/2019, 13:15

Potrivit primelor informații oferite de polițiștii vasluieni, trupul bărbatului a fost găsit de către cei doi copii în albia râului Vasluieț, la intrarea în localitatea Moara Domnească, aceștia alertând autoritățile la numărul de urgență 112, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cei doi băieți au povestit polițiștilor că, în urmă cu două zile, au observat de la distanță o giacă în locul unde era cadavrul, însă au crezut că sunt doar obiecte de îmbrăcăminte, astfel încât nu i-au dat importanță. Abia peste două zile, când au revenit în zonă și s-au apropiat de locul respectiv, și-au dat seama că, de fapt, este trupul unui bărbat decedat.

„Deocamdată, din primele verificări, s-a stabilit că este vorba despre un bărbat de aproximativ 40 de ani, localnicii susținând că nu ar fi din satul pe raza căruia a fost găsit. Polițiștii de investigații criminale desfășoară cercetări pentru identificarea persoanei și stabilirea cauzelor care au dus la decesul acesteia”, a declarat, marți, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Mihaela Ștraub.

Cadavrul a fost transportat la morgă pentru necropsie.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal